M-am visat
dans al ploii la poalele copacilor goi,
primavara cu degete inflorite si pielea verde ca firul ierbii,
lasand cerul sa se intample
inauntrul meu,
albastru cer de mai, primul pe care, lacoma,
l-am respirat in prima zi a vietii mele
pe pamant.
Am invatat sa visez in vis
sa ma impiedic de realitate
si sa devin un sir lung de pasi
din ce in ce mai usori.
Am facut din timp un strain nepoftit,
o umbra uitata in rochie de catifea,
recitandu-i pe trepte un poem de adio.
Mi-am cusut aripi de glezne,
si am luat-o la goanna spre acum
fara sa las nimic in urma.
fara sa uit,
atenta doar sa nu mai trezesc vreo durere
care mi-a adormit obosita
prin buzunare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu