in dupa-amiaza asta buimaca,pe trepte imi asez trupul curbat
si inima mi-o intind
peste atomii nevazuti ai zambetului tau
visand la cerurile multe,
la vietile multe
si la crengile mii
ale cantecului de primavara inflorita
peste murmurul Mamei pamant.
Sunt atenta sa nu ranesc
alintul viu al vantului
cu lancile gandului
imi rotunjesc trairile,
roti infinite de foc ce ard sporadic
in acelasi loc al adancului meu.
Din palma mea se naste dansand
o fasie de noapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu