Am fi vrut...

Tu ai fi vrut sa stiu

ceea ce nici vantul nu putea sa cunoasca,

ai fi vrut sa-nteleg

ceea ce inima mea nu putea sa cuprinda

uitata fiind, printre alte inimi la fel de uitate.

Tu ai fi vrut sa strig

ceea ce numai cerul ar fi avut curajul sa strige

catre pamant

si asta, doar la apus

cand noaptea ar fi stins curand

orice urma de raza

evitand riscul exploziei in lant al copacilor

si inflorirea prematura a florilor.

Tu ai fi vrut sa veghez,

inca o clipa

peste zambet.

Eu as fi vrut sa cred,

as fi vrut sa invat sa respir in ritmul

cuvantului tau,

dar m-am ascuns in necuvintele serii

lasand, pentru o vreme, luna
sa-mi devoreze

teama de prea-inalt.