Desprins din diminetile sufletului
pareai sa te fi nascut chiar atunci
in clipa aceea eterna,
din aripa ingerului,
in timp ce somnu-i alb
tesea visele cerului
pareai sa fi pierdut urmele trupului
amestecandu-ti atomii
in raza a ceea ce mai ramasese
din dantela stelelor
topite in vastitatea albastra,
pareai sa stii,
pentru o secunda, tot ceea ce
focul divin stie despre
inima,
pareai sa fi uitat de sticla clepsidrelor
transformandu-te intr-un zeu al timpului
impletit
in apele priviriilor mele
fugare.
Am incercat sa-ti culeg
petalele visarii
ce-ti curgeau din geana
deschisa
si asa m-am pierdut
in curgerea lor
ce-si asternea cursul
peste orice insemna margine
atunci totul a stat
si a fost
fiintare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu