Presupunere

Poate ca tu vorbeai limba pasarilor

inca de cand

eu vorbeam limba copacilor

poate candva ti-am adapostit aripa

atunci cand ti-ai intrerupt

pentru o clipa zborul

si poate tot atunci

am inceput sa indragesc rotundul lunii

indreptandu-mi frunzele spre inalt

privindu-te

uitandu-mi complet radacinile adanc

infipte in inima pamantului.

Poate ca tu aveai culoarea ierbii

inca de cand

eu inventam parfumul florilor

si forma petalei

si poate tot atunci ti-am cantat

ritmul umed al ploilor

lasandu-l sa ne scalde memoria

in apele zorilor

uitand de apus.

Poate abia atunci am inceput sa invat

nuantele infinite ale sufletului

ancorandu-le

rand pe rand

in curgerea timpului

lasandu-le acum sa reverse eternul
peste clipa 

Si...

Si totusi,
exista balansul acesta sublim
intre zambet si lacrima,
trairea lor deopotriva
la marginea timpului,
intelegandu-le rostul,
respirandu-le
adanc
nuanta,
impletindu-le in panza prelunga
a vietii.

Au fost vremuri cand n-am stiut sa ma bucur
de unduirea clipei frumoase
peste campiile sufletului
si vremuri in care n-am stiut sa plang
plansetul cald si adanc,
plansetul care arde,
pregatind spatiul renasterii
la rasarit de inima.
Au fost vremuri in care fugeam
ca o prada
pierzandu-mi urma
in desisurile nimanui,
departe de copilul din mine,
departe de val.

Si totusi,
exista balansul acesta sublim
intre zambet si lacrima,
contopind
completand
fiind...

Gand 2

Daca ai fi vazut luna, azi noapte,
cum incerca sa-mi explice teoria rotundului,
cum vroia dumneaiei sa-mi aduca in suflet
ceva unduire,
s-o fi vazut cum aranja stelele in cercuri
predand lectii de geometrie
inimii mele pe jumatate adormita.
Am lasat-o sa zica.
Se-nvarteau rotile infinite ale adancurilor mele
ascultandu-i pledoariile nocturne,
dar n-am lasat sa se vada,
sa stie ca stiu,
mi-a placut, asa,
s-o vad cum pune de-o hora pe ceruri :)

Trezire in vis...

Am pasit desculta,
pe drumuri de piatra si pamant,
pana la portile cetatii albastre
am ratacit drumul
de sute de ori
de sute de vieti,
am strigat din trunchiul copacilor
tremurandu-le radacina,
am cantat pasarilor
dorul de aripa
jenandu-ma uneori de mirarea fluturelui,
am apus tacuta in bratele intrebarilor
colorandu-mi umbra in culori sangerii,
stiind ca raspunsul e oricum prea inalt,
prea profund pentru cat puteam cuprinde atunci
umbra mea si cu mine,
atat de mici incat am fi putut incapea
intr-o frunza.
Ma surprind acum privind la portile infinitului
cu sufletul extins
peste freamatul universului,
arcuit peste astre,
cu ochii putin mai mari, atat cat sa cuprinda necuprinsul,
renascand dintr-un vis prelung, sadit
in gradina viselor mele
de palmele nevazute ale visatorului...

Ma intreb,
oare inima universului ne viseaza
la fel de frumos?

Am fi vrut...

Tu ai fi vrut sa stiu

ceea ce nici vantul nu putea sa cunoasca,

ai fi vrut sa-nteleg

ceea ce inima mea nu putea sa cuprinda

uitata fiind, printre alte inimi la fel de uitate.

Tu ai fi vrut sa strig

ceea ce numai cerul ar fi avut curajul sa strige

catre pamant

si asta, doar la apus

cand noaptea ar fi stins curand

orice urma de raza

evitand riscul exploziei in lant al copacilor

si inflorirea prematura a florilor.

Tu ai fi vrut sa veghez,

inca o clipa

peste zambet.

Eu as fi vrut sa cred,

as fi vrut sa invat sa respir in ritmul

cuvantului tau,

dar m-am ascuns in necuvintele serii

lasand, pentru o vreme, luna
sa-mi devoreze

teama de prea-inalt.

De-ai pleca...

Nu stiu de-ai pleca

intr-o buna zi, uite asa, cu petale pe umeri

si ti-ai impacheta destinul intr-o alta valiza

cu muguri ce miros a carari straine,

fara sa stii macar o vorba din cate

am spus despre tine copacilor,

fara sa fi rumegat macar un vis

din cate am visat

cu nalucile laolalta, peste memoria

chipului tau nevazut,

nu stiu

inspre ce zari as privi

din care cuvant as mai renaste

din care ape as mai curge

ce forma ar mai avea tacerile mele rotunde.

Probabil as alege un inger,

unul cu aripi mari de opal

si l-as striga cu numele tau

odata la rasarit

si odata la apus...

Chestionar de suflet

In lumea ta exista ploi?
Ma intreb
pentru ca nu ti-am vazut niciodata lacrima
singuratica strabatandu-ti obrazul.
Alminteri multe ma mai intreb,
de pilda
daca ti-ai pierdut vreodata zambetul
in stele
sau prin buzunarele trecatorilor,
daca alungi noptile
din rama ferestrei atunci cand
in sufletul tau e prea frig
si daca uiti sa te minti
atunci cand freamtul florilor
curge in iarba
si-ti atinge calcaiul,
daca ti-ai lasat vreodata tampla
sa adoarma in cercuri albastre
la granita dintre tine si cer
sau daca
fluturii ti-au vorbit vreodata
cu glas colorat de apus
in vre-o vara prea lunga,
sfidandu-ti monocromia cuvantului.
Cteodata gasesc raspunsul intr-o
creanga de copac langa care
ti-ai tinut rasuflarea o clipa.
Alteori toate tac
lasandu-mi intrebarile sa faca inconjorul
universului,
pierzand drumul spre tine.

Reculegere

Nici nu mai stiu ce cautam
poate un nor pe cale sa scufunde
cerul
in albul moale si parfum de ploi,
poate un colt de pamant
si un genunchi tocit de ruga
ramas gaj
acolo unde odata au murit pietrele
de singuratate
sau poate pe mine
orice o mai fi insemnand si asta
poate, defapt, nu cautam nimic
si m-am surprins doar,
a nu stiu cata oara,
cu privirea desprinsa de lume
cu inima prada norului
si genunchiul obosit de atata
fuga nebuna printre umbrele pietrelor.
Ma adun in mine,
fragment cu fragment
si-mi revendic dreptul la lacrima,
respirand adanc sarutul pamantului.

Gand tarziu

La mine-n suflet
cine te-a adus, nu stiu,
ce zeu te-a suflat peste aripa mea,
ce ploaie te-a plouat peste marile mele adanci,
cine te-a desenat intr-o doara
pe pleoapele mele de panza,
care dintre apusuri ti-a scurs culorile
calde peste umarul meu
fara umbra.
Nimic din toate astea nu stiu,
doar iarba o simt,
printre florile albe ce dor de atata lumina
picurandu-ti suflarea peste clipele mele marunte.

Sub raze mirate de luna,
rumeg tacuta misterul pasului tau

Vulnerabilitate

Mi-am dat nume de copac
si am privit
cum din umbra mea cresteau ramuri
incolacindu-mi gleznele
cu fiorul pamantului cald.
Din ochii mei au curs frunze
impletite in leaganul noptii
fosnindu-mi tamplele
a uitare de sine.

Pentru o clipa m-am temut
ca ai sa te intorci
si ai sa ma gasesti asa, femeie-copac,
cu radacinile infipte in clipa asta eterna
tradandu-mi abandonul
si ai sa razi de
tremurul crud al crengilor mele,
nascut din mangaierea vantului tarziu.

Dincolo de tacere

Imi leg cuvintele
de lantul tacerii,
cuvintele mele nebune
si sufletul meu nebun
il inchid
in scoicile marilor albastre.
Daca ai sti sa citesti necuvintele
daca ai intelege linistea bratelor mele mute
daca ai putea sa intri in scoicile marii
unde ma nasc ascuns
din visele tale ascunse
tacerea mea ar deveni fluture
si eu as deveni val
dansand la infinit
nisipurile tarmului cald
valsand peste tine
nemarginirea dulce a clipei.

Descult

In sufletul meu cand intri,
intra descult,
si lasa-ti talpile goale
sa se scalde
in ploile
inimii mele lunare.
Am sa port eu pantofi
cu toc inalt pana la stelele noptii
lungindu-mi cararile viselor
ca sa te poti plimba in voie,
prin mine.

Alternativa

Povestea mea e un tablou nerostit.
Cuvintele n-ar face decat
sa-i scuture de frunze copacii,

sa-i scurteze aleile infinite,
pe care privirea ta
nu le poate cuprinde.
In mine sta copilul
bezmetic si plans,
sta femeia desculta cu obrazul de ceara,
in mine stau haite de lupi
plangandu-si vanatul pe pajistea noptii,
si florile rotunde de atata frumos
stau cuminti,
asteptandu-si dreptul la zambet.
Ti-as putea recita numai
fragmente din mine,
franturi de femeie cu suflet visat,
desprinse elegant din panza
interminabila
a universului meu haotic.

Pot doar sa suflu incet peste tine
culorile apusului,
si luminile rasaritului sa le inec in
palmele tale,
lasandu-te sa-mi reinventezi sensul
pentru o clipa.

Cantec pentru tine

Uneori am impresia ca nici nu existi
ca te-am inventat,
ca te-am rupt din albul zapezilor
si ti-am dat numele visului meu
poate chiar esti doar un basm,
o poveste neterminata
un poem fara sfarsit al sufletului meu calator
o arcuire a cerului peste
falezele albastre ale vietilor mele trecute,
o mangaiere fara nume
pe care o cant neobosita
la marginea dintre mine
si umbra cuvantului tau

Dupa-amiaza pe trepte

Pasari imi adorm in brate
in dupa-amiaza asta buimaca,
pe trepte imi asez trupul curbat
si inima mi-o intind
peste atomii nevazuti ai zambetului tau
visand la cerurile multe,
la vietile multe
si la crengile mii
ale cantecului de primavara inflorita
peste murmurul Mamei pamant.
Sunt atenta sa nu ranesc
alintul viu al vantului
cu lancile gandului
imi rotunjesc trairile,
roti infinite de foc ce ard sporadic
in acelasi loc al adancului meu.
Din palma mea se naste dansand
o fasie de noapte.