Cu ochii inchisi

Nu stiu ce doare mai mult

atunci cand doare:

durerea frumoasa de preaplin,

in sine,

sau zbaterea inaltului

intre granitele rigide ale trupului

la marginea umbrei?

Aripile-mi prea mari

cand se fac una cu cerul,

sau conturul palmelor mele

ce-mi separa aparent

atomii de frunza copacului?

Necuprinsul clipei

neinteles inca de minte,

sau linia prea dreapta

a timpului

care nu are stire de rotund​?

Cteodata ma cuprinde

o ciuda bizara pe margine

pe orice linie care separa formele

pe orice contur care traseaza limita

intre suflet si suflet

intre inima si floare

intre fluture si pajiste.

Inchid ochii, o clipa,

invaluind in aceeasi raza, infinitul unic

ce ma umple frumos

pana la refuz

Tu stii...

Tu stii

sa lasi intrebarile fara raspuns

ca eu sa-ti reinventez

la infinit aripile si noptile,

culorile

si umbrele tale statui

ce apasa sub mine pamantul.

Tu stii

sa te faci ca uiti

ca eu sa pictez iar si iar

acelasi tablou fantasma

al amprentelor tale lasate sa adanceasca

oceanul memoriei mele,

acelasi contur efemer al clipei

in care am disparut in tine.

Tu stii

sa ma pierzi,

si sa nu ma mai cauti

ca eu sa respir aerul parfumat al absentei tale,

sa rumeg panza tacuta a asteptarii

silabisind in vis numele oceanelor in care

ti-ai ratacit furtunile calde.

Tu stii

sa asculti

atunci cand nu mai am nimic de spus,

cand tot ce exista dispare

cand cuvintele se prabusesc in uitare

si necuprinsul ia forma inimii mele

arcuind mangaierea

peste granitele timpului.

Tu stii

Eu devin

Dincolo de tacere

Imi leg cuvintele

de lantul tacerii,

cuvintele mele nebune

si sufletul meu nebun

il inchid

in scoicile marilor albastre.

Daca ai sti sa citesti necuvintele

daca ai intelege linistea bratelor mele mute

daca ai putea sa intri in scoicile marii

unde ma nasc ascuns

din visele tale ascunse

tacerea mea ar deveni fluture

si eu as deveni val

dansand la infinit

nisipurile tarmului cald

valsand peste tine

nemarginirea dulce a clipei

Atingere

Prin bratele tale au curs ape repezi de munte

si le-ai lasat, ascuns,

sa se reverse

peste obrazul meu plans.

Eu m-am facut transparenta

ca oglinda oceanului

pliata sub degetele tale fierbinti

privind la ganduri cum

devin nevazute,

cum curg din mine

numindu-se ploaie tacuta de toamna.

N-am stiut niciodata

ca o atingere

poate sa doara

atat de frumos.

Privire

Desprins din diminetile sufletului

pareai sa te fi nascut chiar atunci

in clipa aceea eterna,

din aripa ingerului,

in timp ce somnu-i alb

tesea visele cerului

pareai sa fi pierdut urmele trupului

amestecandu-ti atomii

in raza a ceea ce mai ramasese

din dantela stelelor

topite in vastitatea albastra,

pareai sa stii,

pentru o secunda, tot ceea ce

focul divin stie despre

inima,

pareai sa fi uitat de sticla clepsidrelor

transformandu-te intr-un zeu al timpului

impletit

in apele priviriilor mele

fugare.

Am incercat sa-ti culeg

petalele visarii

ce-ti curgeau din geana

deschisa

si asa m-am pierdut

in curgerea lor

ce-si asternea cursul

peste orice insemna margine

atunci totul a stat

si a fost

fiintare

Cautare

Diminetile tale

ard

in aripile deschise ale pasarilor

ce si-au uitat

albul in pene

topindu-si cantecul in

moalele norilor

desenand siruri

de clipe

secunde inexistente la marginea timpului,

trasand vise

pe cerul deschis

si nu stiu, uneori,

inspre ce zari

iti lasi zambetul sa curga,

parcurg distanta infinita

dintre soare si pamant

arcuindu-mi simturile peste

darele lasate de stelele noptii,

cautandu-ti urma...

doar inima,

placata cu frunze

ce cunosc soapta vantului,

recita constant tremurul

nascut din adierea continua

a visului tau

Gand 8

Cateodata

am nopti prelungi

inloc de glezne,

am dimineti pustii inloc de aripi

si vis rasfrant

am

inloc de tampla.

Joc jocul vietii

rasarind sporadic in umbra clipelor

apasand pamantul

cu suflarea-mi ciudata

incercand sa parafrazez curgerea,

incercand sa descriu serpuirea

continua a sufletului

printre jaloanele timpului,

sadite in albul materiei

de palmele zeilor cazuti in uitare.

Cateodata am pajisti

inloc de inima

si inima inloc de cuvant

si pasari stoluri

am

in locul palmelor deschise

migrand intre mangaiere si inghet

in incercarea de a nu uita

zborul...

Dezvaluire

Tacerile tale miroseau a iarba,
intre peretii subtiri

ai sufletului meu

pavat cu franturi de cuvinte

si flacari printre ele arzand

a pasari

multicolore

si flacari printre ele curgand

din streasina inimii,

topind

mistuind

scanteind...

Tablou

Existam, undeva la marginea lumii

sadind pasari

in apele cerului,

pasind desculti

peste pene de foc

intoarse in noi,

cu fiecare pas

mai aproape de zbor.

Existam cumva,

suprapusi peste coama padurilor

sorbind verdele umed

pana cand din tampla

ni se nasteau copaci

invizibili

impletindu-si vantul in

frunze,

frunza, devenind una cu gandul,

gandul devenind una cu inima,

inima devenind

una...

Gand 4

Vantul nu e doar

o intamplare

a primaverii,

stelele nu sunt doar

o intamplare

a cerului,

inima nu e doar

o intamplare a sufletului,

un accident trandafiriu

al trupului,

asa cum florile nu sunt doar

o intamplare bizara

a frunzelor.

Si daca nimic nu e hazard

de ce parca, eu,

as fi o intamplare ciudata

a clipei,

atunci

cand nu ma recunosc in

oglinzile lumii,

cand ma cufund in culorile

vietii

amestecandu-i nuantele

ca un oaspete nepoftit,

cand timpul meu

pare sa nu existe in timpul

trecatorului,

cand ochii mei inghit zarile

reinventandu-le cararile

iar si iar,

cand nu stiu sa cant,

decat in ritmul viorilor,

undeva la marginea sufletului

fara margine...

Presupunere

Poate ca tu vorbeai limba pasarilor

inca de cand

eu vorbeam limba copacilor

poate candva ti-am adapostit aripa

atunci cand ti-ai intrerupt

pentru o clipa zborul

si poate tot atunci

am inceput sa indragesc rotundul lunii

indreptandu-mi frunzele spre inalt

privindu-te

uitandu-mi complet radacinile adanc

infipte in inima pamantului.

Poate ca tu aveai culoarea ierbii

inca de cand

eu inventam parfumul florilor

si forma petalei

si poate tot atunci ti-am cantat

ritmul umed al ploilor

lasandu-l sa ne scalde memoria

in apele zorilor

uitand de apus.

Poate abia atunci am inceput sa invat

nuantele infinite ale sufletului

ancorandu-le

rand pe rand

in curgerea timpului

lasandu-le acum sa reverse eternul
peste clipa 

Si...

Si totusi,
exista balansul acesta sublim
intre zambet si lacrima,
trairea lor deopotriva
la marginea timpului,
intelegandu-le rostul,
respirandu-le
adanc
nuanta,
impletindu-le in panza prelunga
a vietii.

Au fost vremuri cand n-am stiut sa ma bucur
de unduirea clipei frumoase
peste campiile sufletului
si vremuri in care n-am stiut sa plang
plansetul cald si adanc,
plansetul care arde,
pregatind spatiul renasterii
la rasarit de inima.
Au fost vremuri in care fugeam
ca o prada
pierzandu-mi urma
in desisurile nimanui,
departe de copilul din mine,
departe de val.

Si totusi,
exista balansul acesta sublim
intre zambet si lacrima,
contopind
completand
fiind...

Gand 2

Daca ai fi vazut luna, azi noapte,
cum incerca sa-mi explice teoria rotundului,
cum vroia dumneaiei sa-mi aduca in suflet
ceva unduire,
s-o fi vazut cum aranja stelele in cercuri
predand lectii de geometrie
inimii mele pe jumatate adormita.
Am lasat-o sa zica.
Se-nvarteau rotile infinite ale adancurilor mele
ascultandu-i pledoariile nocturne,
dar n-am lasat sa se vada,
sa stie ca stiu,
mi-a placut, asa,
s-o vad cum pune de-o hora pe ceruri :)

Trezire in vis...

Am pasit desculta,
pe drumuri de piatra si pamant,
pana la portile cetatii albastre
am ratacit drumul
de sute de ori
de sute de vieti,
am strigat din trunchiul copacilor
tremurandu-le radacina,
am cantat pasarilor
dorul de aripa
jenandu-ma uneori de mirarea fluturelui,
am apus tacuta in bratele intrebarilor
colorandu-mi umbra in culori sangerii,
stiind ca raspunsul e oricum prea inalt,
prea profund pentru cat puteam cuprinde atunci
umbra mea si cu mine,
atat de mici incat am fi putut incapea
intr-o frunza.
Ma surprind acum privind la portile infinitului
cu sufletul extins
peste freamatul universului,
arcuit peste astre,
cu ochii putin mai mari, atat cat sa cuprinda necuprinsul,
renascand dintr-un vis prelung, sadit
in gradina viselor mele
de palmele nevazute ale visatorului...

Ma intreb,
oare inima universului ne viseaza
la fel de frumos?

Am fi vrut...

Tu ai fi vrut sa stiu

ceea ce nici vantul nu putea sa cunoasca,

ai fi vrut sa-nteleg

ceea ce inima mea nu putea sa cuprinda

uitata fiind, printre alte inimi la fel de uitate.

Tu ai fi vrut sa strig

ceea ce numai cerul ar fi avut curajul sa strige

catre pamant

si asta, doar la apus

cand noaptea ar fi stins curand

orice urma de raza

evitand riscul exploziei in lant al copacilor

si inflorirea prematura a florilor.

Tu ai fi vrut sa veghez,

inca o clipa

peste zambet.

Eu as fi vrut sa cred,

as fi vrut sa invat sa respir in ritmul

cuvantului tau,

dar m-am ascuns in necuvintele serii

lasand, pentru o vreme, luna
sa-mi devoreze

teama de prea-inalt.

De-ai pleca...

Nu stiu de-ai pleca

intr-o buna zi, uite asa, cu petale pe umeri

si ti-ai impacheta destinul intr-o alta valiza

cu muguri ce miros a carari straine,

fara sa stii macar o vorba din cate

am spus despre tine copacilor,

fara sa fi rumegat macar un vis

din cate am visat

cu nalucile laolalta, peste memoria

chipului tau nevazut,

nu stiu

inspre ce zari as privi

din care cuvant as mai renaste

din care ape as mai curge

ce forma ar mai avea tacerile mele rotunde.

Probabil as alege un inger,

unul cu aripi mari de opal

si l-as striga cu numele tau

odata la rasarit

si odata la apus...

Chestionar de suflet

In lumea ta exista ploi?
Ma intreb
pentru ca nu ti-am vazut niciodata lacrima
singuratica strabatandu-ti obrazul.
Alminteri multe ma mai intreb,
de pilda
daca ti-ai pierdut vreodata zambetul
in stele
sau prin buzunarele trecatorilor,
daca alungi noptile
din rama ferestrei atunci cand
in sufletul tau e prea frig
si daca uiti sa te minti
atunci cand freamtul florilor
curge in iarba
si-ti atinge calcaiul,
daca ti-ai lasat vreodata tampla
sa adoarma in cercuri albastre
la granita dintre tine si cer
sau daca
fluturii ti-au vorbit vreodata
cu glas colorat de apus
in vre-o vara prea lunga,
sfidandu-ti monocromia cuvantului.
Cteodata gasesc raspunsul intr-o
creanga de copac langa care
ti-ai tinut rasuflarea o clipa.
Alteori toate tac
lasandu-mi intrebarile sa faca inconjorul
universului,
pierzand drumul spre tine.

Reculegere

Nici nu mai stiu ce cautam
poate un nor pe cale sa scufunde
cerul
in albul moale si parfum de ploi,
poate un colt de pamant
si un genunchi tocit de ruga
ramas gaj
acolo unde odata au murit pietrele
de singuratate
sau poate pe mine
orice o mai fi insemnand si asta
poate, defapt, nu cautam nimic
si m-am surprins doar,
a nu stiu cata oara,
cu privirea desprinsa de lume
cu inima prada norului
si genunchiul obosit de atata
fuga nebuna printre umbrele pietrelor.
Ma adun in mine,
fragment cu fragment
si-mi revendic dreptul la lacrima,
respirand adanc sarutul pamantului.

Gand tarziu

La mine-n suflet
cine te-a adus, nu stiu,
ce zeu te-a suflat peste aripa mea,
ce ploaie te-a plouat peste marile mele adanci,
cine te-a desenat intr-o doara
pe pleoapele mele de panza,
care dintre apusuri ti-a scurs culorile
calde peste umarul meu
fara umbra.
Nimic din toate astea nu stiu,
doar iarba o simt,
printre florile albe ce dor de atata lumina
picurandu-ti suflarea peste clipele mele marunte.

Sub raze mirate de luna,
rumeg tacuta misterul pasului tau

Vulnerabilitate

Mi-am dat nume de copac
si am privit
cum din umbra mea cresteau ramuri
incolacindu-mi gleznele
cu fiorul pamantului cald.
Din ochii mei au curs frunze
impletite in leaganul noptii
fosnindu-mi tamplele
a uitare de sine.

Pentru o clipa m-am temut
ca ai sa te intorci
si ai sa ma gasesti asa, femeie-copac,
cu radacinile infipte in clipa asta eterna
tradandu-mi abandonul
si ai sa razi de
tremurul crud al crengilor mele,
nascut din mangaierea vantului tarziu.

Dincolo de tacere

Imi leg cuvintele
de lantul tacerii,
cuvintele mele nebune
si sufletul meu nebun
il inchid
in scoicile marilor albastre.
Daca ai sti sa citesti necuvintele
daca ai intelege linistea bratelor mele mute
daca ai putea sa intri in scoicile marii
unde ma nasc ascuns
din visele tale ascunse
tacerea mea ar deveni fluture
si eu as deveni val
dansand la infinit
nisipurile tarmului cald
valsand peste tine
nemarginirea dulce a clipei.

Descult

In sufletul meu cand intri,
intra descult,
si lasa-ti talpile goale
sa se scalde
in ploile
inimii mele lunare.
Am sa port eu pantofi
cu toc inalt pana la stelele noptii
lungindu-mi cararile viselor
ca sa te poti plimba in voie,
prin mine.

Alternativa

Povestea mea e un tablou nerostit.
Cuvintele n-ar face decat
sa-i scuture de frunze copacii,

sa-i scurteze aleile infinite,
pe care privirea ta
nu le poate cuprinde.
In mine sta copilul
bezmetic si plans,
sta femeia desculta cu obrazul de ceara,
in mine stau haite de lupi
plangandu-si vanatul pe pajistea noptii,
si florile rotunde de atata frumos
stau cuminti,
asteptandu-si dreptul la zambet.
Ti-as putea recita numai
fragmente din mine,
franturi de femeie cu suflet visat,
desprinse elegant din panza
interminabila
a universului meu haotic.

Pot doar sa suflu incet peste tine
culorile apusului,
si luminile rasaritului sa le inec in
palmele tale,
lasandu-te sa-mi reinventezi sensul
pentru o clipa.

Cantec pentru tine

Uneori am impresia ca nici nu existi
ca te-am inventat,
ca te-am rupt din albul zapezilor
si ti-am dat numele visului meu
poate chiar esti doar un basm,
o poveste neterminata
un poem fara sfarsit al sufletului meu calator
o arcuire a cerului peste
falezele albastre ale vietilor mele trecute,
o mangaiere fara nume
pe care o cant neobosita
la marginea dintre mine
si umbra cuvantului tau

Dupa-amiaza pe trepte

Pasari imi adorm in brate
in dupa-amiaza asta buimaca,
pe trepte imi asez trupul curbat
si inima mi-o intind
peste atomii nevazuti ai zambetului tau
visand la cerurile multe,
la vietile multe
si la crengile mii
ale cantecului de primavara inflorita
peste murmurul Mamei pamant.
Sunt atenta sa nu ranesc
alintul viu al vantului
cu lancile gandului
imi rotunjesc trairile,
roti infinite de foc ce ard sporadic
in acelasi loc al adancului meu.
Din palma mea se naste dansand
o fasie de noapte.

Drum

M-am visat
dans al ploii la poalele copacilor goi,
primavara cu degete inflorite si pielea verde ca firul ierbii,
lasand cerul sa se intample
inauntrul meu,
albastru cer de mai, primul pe care, lacoma,
l-am respirat in prima zi a vietii mele
pe pamant.
Am invatat sa visez in vis
sa ma impiedic de realitate
si sa devin un sir lung de pasi
din ce in ce mai usori.
Am facut din timp un strain nepoftit,
o umbra uitata in rochie de catifea,
recitandu-i pe trepte un poem de adio.
Mi-am cusut aripi de glezne,
si am luat-o la goanna spre acum
fara sa las nimic in urma.
fara sa uit,
atenta doar sa nu mai trezesc vreo durere
care mi-a adormit obosita
prin buzunare.

Asteptare

Pe peron mai erau doar fluturii de noapte,
intrecandu-se in spirale imperfecte,
printre trenuri ce aveau sa nu mai plece,
printre naluci ale calatorilor ce aveau sa nu se mai intoarca.
Cineva isi uitase o pereche de aripi cu miros
de inger demodat,
altii isi abandonasera deliberat gandurile soptite
lasate sa moara de plictiseala pe sine.
Eu si cu mine, cu mainile indesate
in buzunarele largi
ne-am lasat privirea lichefiata sa curga
peste bancile goale,
degustand pana la refuz,
linistea rece si palida a garii,
asteptand cuminti
venirea zorilor.

Pretentie de femeie in mansarda

Nu vreau sa-mi spui ca sunt frumoasa
numai de dragul verii,
de dragul privelistii de la mansarda,
impins de cine stie ce traire
efemera
cu miros de cafea si trecut.
Prefer tacerile calde
cu gust de vin alb,
sorbit din acelasi pahar,
care-ti tradeaza,
fara sa stii,
tresarirea muta,
sub atingerea mea
fara forma.

Spotlight

Ne-am lasat trupurile impletite

sa curga

in vasul arhaic al noptii,

devenind umbre,

siluete de fum, gravate in intuneric,

de maini nevazute,

lasand nepasatori

sa pulseze prin noi
infinitul